Pregătirea unei prezentări pentru un curs online

În cazul unui curs online prezentările au rolul și onoarea de a constitui primul contact al cursantului cu informațiile pe care trebuie să le învețe. Pentru a-și îndeplini rolul cu succes, acestea trebuie adaptate la mediul în care vor fi livrate și la scopul pe care îl au în cadrul unui curs. Prezentarea care este inclusă într-un curs online este diferită de prezentarea creată pentru a fi susținută față în față, deși trebuie să respecte destul de multe reguli comune.